Toate definitiile

HĂDĂRÁG, hădăragi, s. m. (Reg.) 1. Lemnul gros și mobil al îmblăciului cu care se bat cerealele. 2. Piesă de lemn sprijinită pe piatra de moară, care scutură teica, lăsând să cadă boabele din coșul morii; hădărău. 3. Fiecare dintre lemnele de care trag pescarii la năvod. 4. Mânerul de lemn cu care se învârtește râșnița. [Var.: hadarág s. m.] – Cf. magh. hadaró.

HĂDĂRÁG s. (TEHN.) titirez, (reg.) bătăiuş, băteală, ciocot, mână, pârpăriţă, terteleac, (prin Bucov.) scuturător. (~ la coşul morii.)

hădărág (hădărági), s. m. – 1. Lemn scurt la îmblăciu. – 2. Par de care se fixează năvodul. – 3. Piesă de lemn sprijinită pe pietre de moară. – 4. Băț în general. – Var. (Mold.) hadarag. Mag. hadaró „îmblăciu” (Cihac, II, 503; DAR; Gáldi, Dict., 91; Bitay, cf. Dacor., VII, 406), dar cf. hodorog. – Der. hodorog (var. hodorob), s. n. (năvod).

hadarág n., pl. e (ung. hadaró, pl. rók, umblăciŭ, om care vorbește prea răpede [!]. V. hondrănesc). Bățu cel mic al umblăciuluĭ. La moară, bățu care izbește în teĭcă. Cĭomag gros. – În Trans. hădărag și (Șez. 37, 128) hătărag, în Arg. și hădărăŭ, pl. ăĭe. V. meliță și posadă.

hădărág și -rắŭ, V. hadarag.

hădărág (reg.) s. m., pl. hădărági

HADARÁG, hadaragi, s. m. V. hădărag.

hadarág n., pl. e (ung. hadaró, pl. rók, umblăciŭ, om care vorbește prea răpede [!]. V. hondrănesc). Bățu cel mic al umblăciuluĭ. La moară, bățu care izbește în teĭcă. Cĭomag gros. – În Trans. hădărag și (Șez. 37, 128) hătărag, în Arg. și hădărăŭ, pl. ăĭe. V. meliță și posadă.