Toate definitiile

HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta, a zădărî un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui.

HĂRŢUÍ vb. 1. v. încăiera. 2. v. asmuţi.

hărțuĭésc v. tr. (ung. harcolni, pol. harcować, hercować, a hărțui, rus. garcovátĭ, a face volte cu calu. V. hărățesc). Atac de multe orĭ în lupte micĭ: a hărțui o armată. Fig. Necăjesc, supăr continuŭ. V. refl. Mă bat în lupte micĭ, în gherilă: înainte de bătălie, armatele s´aŭ hărțuit pe icĭ pe colo. Fig. Mă cert, mă lupt cu vorba: aceștĭ doĭ oratorĭ s´aŭ hărțuit mult între eĭ.

hărțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiésc, imperf. 3 sg. hărțuiá; conj. prez. 3 să hărțuiáscă

HARTUÍ, hartuiesc, vb. IV. V. hartoi.

hartoĭésc, -uĭésc, V. hărtuĭesc.

hărtuĭésc și hartuĭésc și (Trans. Bucov.) fartuĭésc v. tr. (ung. farolni și fartolni, a aluneca în lăturĭ, infl. de hátralni, a se retrage, a se da la o parte). Cîrmesc făcînd să alunece în lăturĭ partea din apoĭ (a săniiĭ, a caruluĭ, a pluteĭ). V. refl. Pluta hartuindu-se ca o sanie (Vlah. Rom. Pit. 243). – Și hartoĭesc și hîrtóĭ (pers. III -oaĭe). În Ĭal. mă hîrtóĭ, 1. mă daŭ în lăturĭ, 2. mă răstorn (un car), și hărtesc, cîrmesc, mă daŭ în lăturĭ, mă feresc: apucă de proțap și hărtește la dreapta. V. hart 2 și rapeg.

HÂRȚUÍ, hârțuiesc, vb. IV. V. hărțui.