Toate definitiile
IM1, imuri, s. n. (Reg.) Noroi, murdărie. – Lat. limus.
IM2- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: in1-] – Din fr., lat. in-.
IM s. v. jeg, murdărie, necurăţenie, noroi.
im2, imuri, s.n. (reg., înv.) măsură de cereale.
im (ímuri), s. n. – 1. Noroi, mîl. – 2. Murdărie, jeg. Lat. lῑmus (Cipariu, Gram., II, 338; Pușcariu 775; DAR), cf. alb. ljim, it., sp., port. limo, fr. (limon). – Der. imos, adj. (noroios; murdar), care ar putea proveni din lat. limosus (Candrea-Dens., 820); imoșa, vb. (a murdări); imoș(e)ală, s. f. (murdărie); ima, vb. (a murdări), care ar putea proveni direct din lat. lῑmāre (Candrea-Dens., 821; DAR); neimat, adj. (curat); imăciune, s. f. (înv., murdărie; pată); imală, s. f. (murdărie; noroi); imălos, adj. (murdar). – Din rom. provine mag. imolya (Edelspacher 14).
IM- elem. in1-.
1) im n., pl. urĭ (lat. limus, mîl; it. sp. pg. limo, pv. lim, [fr. limon]. V. imală, imos, imăcĭune). Vest. Nomol [!]. Noroĭ. Jeg, lip, rîp, murdărie pe trup. (CL. 1912, 9, 1054).
3) im v. intr. la pers. I pl. (lat. îmus). Vechĭ. (Ps. Șch., presupunînd că nu e greșală [!] de scris îld. venim). Venim, mergem.
4) *im-, pref. lat. întrebuințat în ainte [!] de b și p îld. in și care corespunde cu rom. ne-, ca în im-berb, im-pudic, îld. ne-bărbos, ne-rușinat. În ainte de alt m cade, ca în imaculat îld. immaculat.
im (reg.) s. n., pl. ímuri