Toate definitiile

INDISPÚNE, indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

INDISPÚNE vb. 1. v. mâhni. 2. v. enerva.

A (se) indispune ≠ a (se) învoioşa

A indispune ≠ a bucura

A se indispune ≠ a se amuza, a se dispune, a se înveseli

INDISPÚNE vb. III. tr., refl. A(-și) strica voia bună; a (se) supăra. [P.i. indispún, perf.s. -pusei, conj. 3 -pună, part. -pus. / cf. fr. indisposer, după pune].

INDISPÚNE vb. tr., refl. a(-și) strica voia bună; a (se) supăra. (după fr. indisposer)

*indispún, -pús, a -púne v. tr. (d. dispun, după fr. indisposer). Turbur [!] puțin sănătatea: căldura-ĭ indispune pe ceĭ sîngeroșĭ. Fig. Previn pe cineva contra cuĭva, supăr: tu l-aĭ indispus contra mea, observațiunea mea l-a indispus.

indispúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún, 2 sg. indispúi, 1 pl. indispúnem; conj. prez. 3 să indispúnă; ger. indispunấnd; part. indispús