Toate definitiile

INDULGÉNȚĂ, (2) indulgenÈ›e, s. f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greÈ™eli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Iertare totală sau parÈ›ială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioÈ™ilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conÈ›ine textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obÈ›ine această iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia.

INDULGÉNŢĂ s. 1. v. iertare. 2. v. îngăduinţă.

Indulgenţă ≠ exigenţă

INDULGÉNȚĂ s.f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Document dat de papă pentru iertarea păcatelor credincioșilor în schimbul unei sume de bani. [Cf. fr. indulgence, lat. indulgentia].

INDULGÉNȚĂ s. f. 1. atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință. 2. document dat de papă pentru iertarea păcatelor credincioșilor în schimbul unei sume de bani. (< fr. indulgence, lat. indulgentia)

*indulgénță f., pl. e (lat. indulgentia). Bunătate și facilitate de a ĭerta greșelile altora saŭ de a permite cuĭva ceva. Ĭertare de păcate acordată une-orĭ de biserica catolică.

indulgénță s. f., g.-d. art. indulgénței; (acte) pl. indulgénțe