Toate definitiile

INFAMÍE, infamii, s. f. Caracterul a ceea ce este infam; (concr.) faptă sau vorbă infamă; ticăloșie, josnicie, mârșăvie. ◊ Expr. A țintui (sau a pune pe cineva) la stâlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobriului public; a condamna, a înfiera (pe cineva). – Din fr. infamie, lat. infamia.

INFAMÍE s. v. ticăloşie.

INFAMÍE s.f. Caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie. ◊ Stâlpul infamiei = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime. ◊ A țintui la stâlpul infamiei = a supune oprobriului public, a înfiera. [Gen. -iei. / < fr. infamie, it., lat. infamia].

INFAMÍE s. f. caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie. ♦ stâlpul ĕi = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime; a. țintui (sau a pune) la stâlpul ĕi = a supune oprobriului public, a infiera. (< fr. infamie, lat. infamia)

*infamíe f. (fr. infamie, lat. infámia. V. faimă). Mare rușine aplicată onoriĭ [!] cuĭva de lege saŭ de opiniunea publică: censoriĭ romanĭ îĭ notaŭ cu infamia pe cetățeniĭ cu obiceĭurĭ rele. Act infam, faptă nedemnă: demagogia e o infamie. Pl. Vorbe injurioase. A comite micĭ infamiĭ (fam.), a te apuca de intrigĭ, de pozne ș. a.

infamíe s. f., art. infamía, g.-d. art. infamíei; pl. infamíi, art. infamíile