Toate definitiile

INFANTÉRIE s. f. Una dintre armele de bază, caracterizată prin faptul că duce lupta pe jos; pedestrime. ◊ Infanterie moto = infanterie dotată cu auto vehicule pentru transportul personalului și al utilajului tehnic de luptă în timpul deplasărilor. Infanterie marină = parte din forțele maritime care luptă pe uscat în sprijinul unităților de marină. – Din rus. infanteriia, fr. infanterie.

INFANTÉRIE s. (MIL.) (înv. şi pop.) pedestrime, (înv. şi reg.) pihotă, (fam. şi ir.) pifă, pifănie.

INFANTÉRIE s.f. Parte a forțelor armate cuprinzând trupele care luptă de obicei pe jos. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < fr. infanterie, cf. germ. Infanterie, it. infanteria].

infantéríe (-ii), s. f. – Una din armele de bază, care duce lupta pe jos, pedestrime. Fr. infanterie, prin intermediul rus. infanterija, sec. XIX (Sanzewitsch; DAR). – Der. infanterist, s. m. (soldat de infanterie).

INFANTÉRIE s. f. armă din compunerea trupelor de uscat care luptă, de obicei, pe jos. (< rus. infanteriia, fr. infanterie)

*infantérie f. (rus. infantériĭa, d. germ. și fr. infanterie, care vin d. it. infanteria și fanteria, pedestrime, d. fante, soldat pedestru, infante, copil. V. fante). Pedestrime, armată pe jos, ca: dorobanțiĭ, vînătoriĭ (și jandarmiĭ pedeștri). Ĭa [!] e armata principală.

infantérie (-ri-e) s. f., art. infantéria (-ri-a), g.-d. infantérii, art. infantériei