Toate definitiile

INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; ușurința cuiva de a-și schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba își schimbă sensul concavității. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.

INFLEXIÚNE s. intonare, intonaţie, mlădiere, modulare, modulaţie, ton, tonalitate. (O voce cu ~i plăcute.)

INFLEXIÚNE s.f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului vocii; modulare. 2. Îndoire, curbare. ◊ Inflexiune osoasă = încurbare osoasă. ♦ (Mat.) Schimbare de sens a concavității unei curbe plane. [Pron. -xi-u-, var. inflexie s.f. / < fr. inflexion].

INFLEXIÚNE s. f. 1. modificare a înălțimii unui sunet, a timbrului unei vocale; schimbare bruscă a vocii, a accentului; modulație (2). 2. îndoire, curbare. ♦ ~ osoasă = incurbare osoasă. 3. (mat.) schimbare de sens a concavității unei curbe plane. (< fr. inflexion, lat. inflexio)

*inflexiúne f. (lat. in-flexio, -ónis, d. in-fléctere, -flexum, a încovoĭa. V. re-flexiune). Încovoĭere. Inflexiune a vociĭ, schimbare de ton. Gram. Modificarea uneĭ vocale supt [!] influența alteĭ vocale din silaba următoare. Flexiune. Geom. Punctu unde o curbă își schimbă direcțiunea. Fiz. Deviațiunea uneĭ liniĭ: inflexiunea razelor luminoase. – Și -éxie.

inflexiúne (-xi-u-) s. f., g.-d. art. inflexiúnii; pl. inflexiúni