Toate definitiile

INOCÉNȚĂ, inocențe, s. f. Curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ♦ (Ir.) Naivitate, simplitate; ignoranță. – Din fr. innocence, lat. innocentia.

INOCÉNŢĂ s. 1. v. nevinovăţie. 2. v. ingenuitate. 3. candoare, castitate, feciorie, neprihănire, nevinovăţie, pudicitate, pudoare, virginitate, (înv.) smerenie, vergurie, (fig.) curăţenie, imaculare, neîntinare, puritate, (înv. fig.) curăţie. (~ zâmbetului ei.)

Inocenţă ≠ culpabilitate, vină, vinovăţie

INOCÉNȚĂ s.f. Nevinovăție, curățenie; candoare. [Cf. fr. innocence, it. innocenza, lat. innocentia].

INOCÉNȚĂ s. f. curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. ◊ (ir.) naivitate, simplitate; ignoranță. (< fr. innocence, lat. innocentia)

*inocénță f., pl. e (lat. in-nocentia). Nevinovăție, lipsă de culpă: inocența unuĭ acuzat. Simplicitate, naivitate, candoare: inocența copiilor. Lipsă de răutate: inocența uneĭ glume. Benignitate, inofensivitate: inocența unuĭ remediŭ. Cu inocență, cu naivitate: a spune cu inocență o enormitate.

inocénță s. f., g.-d. art. inocénței

INOCENTÁ, inocentéz, vb. I. Tranz. A declara (pe cineva) nevinovat, a-l prezenta ca neștiutor; a dezvinovăți, a justifica. (< fr. innocenter)

*inocentá (a ~) vb., ind. prez. 3 inocenteáză