Toate definitiile

INSTÁNȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

INSTÁNŢĂ s. (JUR.) justiţie. (S-a prezentat în fa-ţa ~.)

INSTÁNȚĂ s.f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției; autoritate judecătorească. ◊ În ultimă instanță = până la urmă. [Cf. fr. instance, it. istanza, lat. instantia < in – în, stare – a sta].

INSTÁNȚĂ s. f. organ de stat însărcinat cu judecarea cauzelor civile și penale; autoritate judecătorească. ♦ în ultimă ~ = până la urmă. (< fr. instance, lat. instantia)

*instánță f., pl. e (lat. in-stantia. V. stanță). Seria actelor de procedură pin [!] care te adresezĭ tribunaluluĭ ca să te apere: a introduce o instanță. Jurisdicțiune. Tribunalu de prima instanță, care judecă în materiile care-s maĭ pe sus de competența judecătoriiĭ de pace. A judeca în ultimă instanță, a judeca fără să daĭ drept să se adreseze altuĭ tribunal maĭ înalt.

instánță s. f., g.-d. art. instánței; pl. instánțe