Toate definitiile
INSTÍNCT, instincte, s. n. Complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. – Din fr. instinct, lat. instinctus.
INSTÍNCT s. simţ. (~ de conservare.)
INSTÍNCT s.n. Complex ereditar de reflexe necondiționate proprii fiecărei specii și care asigură orientarea în mediul înconjurător; impuls natural. [Pl. -te. / < fr. instinct].
INSTÍNCT s. n. comportament înnăscut, caracteristic pentru toți indivizii unei specii; impuls natural. (< fr. instinct, lat. instinctus)
*instinct n., pl. e (lat. instinctus, d. instinguere, var. din instigare, a instiga. V. distinct, sting). Impulsiune naturală lipsită de reflexiune: instinctu albinelor le împinge să execute acte foarte complicate care depind aproape de inteligență; acest copil are instincte hoțeștĭ, muzicale. – Instinctu animalelor le împinge să execute oare-care acte fără să aĭbă noțiunea scopuluĭ, să întrebuințeze mijloace relativ neschimbate fără să caute să descopere altele și să știe ce relațiune există între mijloace și scop. Instinctu diferă de inteligență pin [!] faptu că e invariabil, orb, necesar, cu alte cuvinte e o deprindere inăscută [!] și ereditară. Omu se poate instrui și folosi de ceĭa ce aŭ făcut alțiĭ în aintea [!] luĭ, pe cînd animalele-s incapabile de asta; experiența făcută de un animal îĭ folosește numaĭ luĭ și nu poate fi utilizată de altele. Așa, o rîndunică îșĭ face foarte natural cuĭbu fără să fi învățat, dar și fără să-l facă maĭ bine de cît [!] cele de altă dată.