Toate definitiile

INSTITUTOÁRE s. (pop. şi fam.) dăscăliţă.

INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș). – Din fr. instituteur, lat. institutor.

INSTITUTÓR s. dascăl, (peior.) belfer.

INSTITUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (În trecut) 1. Grad în învățământul elementar, superior învățătorului, dat mai ales celor care predau la oraș. 2. Persoană care se ocupa de instruirea unui copil. [Cf. fr. instituteur].

INSTITUTÓR, -OÁRE s. m. f. (în trecut) învățător (la oraș). (< fr. instituteur, lat. institutor)

*institutór, -oáre s. (lat. institútor, -óris, d. institúere, a instrui). Care institue [!], fundator [!]. Profesor de școală primară urbană. (În Francia, acest termin [!] se întrebuințează de pe la 1789 înlocuind pe maître d´école, cum se zicea în ainte [!]).

institutór s. m., pl. institutóri