Toate definitiile

INVOCÁȚIE, invocații, s. f. Faptul de a invoca; chemare în ajutor. ♦ Spec. Chemare (cu valoare stilistică) adresată de către un poet muzei pentru a-l ajuta în realizarea creației sale artistice. ♦ Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpelează un personaj (de obicei istoric) absent. [Var.: invocațiúne s. f.] – Din fr. invocation, lat. invocatio, -onis.

INVOCÁŢIE s. v. invocare.

INVOCÁȚIE s.f. Invocare. ♦ Parte a unei opere literare în care poetul se adresează muzelor sau unor divinități pentru a-l inspira. [Gen. -iei, var. invocațiune s.f. / cf. fr. invocation, lat. invocatio].

INVOCAȚIÚNE s. f. v. invocație.

INVOCAȚIÚNE s.f. v. invocație.

*invocațiúne f. (lat. in-vocátio. -ónis. V. vocațiune). Acțiunea de a invoca, de a chema în ajutor: invocațiunea luĭ Dumnezeŭ, luĭ Apóline. Fig. Citațiune: invocațiunea uneĭ mărturiĭ. – Și -áție și -áre.