Toate definitiile

IPOHONDRÍE, ipohondrii, s. f. Stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s. f.] – Din fr. hypocondrie.

IPOHONDRÍE s. (MED.) (rar) ipocondrism.

IPOHONDRÍE s.f. Teamă exagerată de a nu contracta o boală; obsesie, idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală. [Var. ipocondrie s.f. / < fr. hypocondrie, cf. gr. hypochondria].

IPOHONDRÍE s. f. sindrom morbid prin teamă exagerată și obsesivă de boli. (< fr. hypocondríe)

*ipohondríe f. (d. ipohondriac, fiindcă se credea că ipohondria provine din turburarea [!] ipohondrĭuluĭ). Afecțiune nervoasă care te face să te crezĭ bolnav fără să fiĭ și, din cauza asta, să fiĭ posomorît și supărăcĭos.

ipohondríe s. f., art. ipohondría, g.-d. art. ipohondríei; pl. ipohondríi, art. ipohondríile