Toate definitiile
ÍVĂR, ivăre, s. n. 1. Clanță (la ușă). 2. Încuietoare (la ușă), zăvor. – Cf. săs. virol (= germ. Wirbel „șurub”).
ÍVĂR s. 1. v. clanţă. 2. v. zăvor.
ívăr s. n., pl. ivăre / ivere
ÍVĂR s. 1. v. clanţă. 2. v. zăvor.
ívăr s. n., pl. ivăre / ivere
ívăr (ivere), s. n. – Încuietoare, zăvor. – Var. ivor, verver. Fr. levier „mîner”, prin intermediul rut., pol. livar, rus. liver. Pierderea lui l-, anormală, se explică poate, printr-o confuzie cu sb., bg., rut. iver „așchie”, deoarece se întrebuințează adesea ca ivăr un fragment de băț (după Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 79, direct de la iver). Der. din germ. Wirbel „piuliță” prin intermediul săs. virol (Lacea, Dacor., III, 745; DAR), nu este probabilă. Este dublet al lui livăr, (var. livără), s. n. (mîner; manivelă; flașnetă), cf. Cihac, II, 175 și Tiktin (Tiktin îl derivă pe livără „flașnetă” din gr. λύρα, și Meyer 244 din alb.).
ívăr și ívor n., pl. ere, ore (din livăr. Cp. și cu sîrb. bg. rut. iver, așchie). Vest. Mîneru pe care puĭ mîna și apeșĭ cînd deschizĭ și închizĭ o ușă cu broască. – În Trans. și vérver, vélvăr (cp. cu sas. virvl, vervl, germ. wirbel. Dac. 3, 745). V. clanță, retez.