Toate definitiile

IZMĂ PROÁSTĂ s. v. apărătoare.

IZMA-STÚPILOR s. v. melisă, roiniţă.

ÍZMĂ s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și florile roșii-violete dispuse în spice la vârful tulpinilor sau ramurilor, întreaga plantă având un miros plăcut caracteristic; mentă (Mentha piperita). ◊ Izmă creață = specie de izmă cu frunzele pețiolate și crețe, folosită la prepararea unor medicamente; mentă creață (Mentha crispa). Izma-broaștei = plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori roz, care crește prin locurile mlăștinoase (Mentha aquatica). – Et. nec.

ÍZMĂ s. (BOT.) 1. (Mentha piperita) mentă. 2. (Mentha silvestris) mentă, (reg.) voieştniţă. 3. izma broaştei (Mentha aquatica) = menta broaştei, (reg.) minta lângorii; izmă creaţă (Mentha crispa) = mentă creaţă, (reg.) iarbă-creaţă.

ÍZMĂ s. v. tămâiţă.

ízmă f., pl. e (ngr. *gýosmos, dýosmos și -on, vgr. ῾edýosmon, izmă, d. ῾edýs, plăcut, și osmé, miros; alb. dhĭozmă, bg. gĭózum, gĭúzum. V. edonizm și osmiŭ). Sud. Mintă.

ízmă s. f., g.-d. art. ízmei

!ízmă-creáță s. f., g.-d. art. ízmei-créțe

!ízma-broáștei (plantă) s. f., g.-d. art. ízmei-broáștei