Toate definitiile
IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant.
IZOLÁNT adj., s. 1. adj. izolator. (Material ~.) 2. s., adj. (FIZ.) dielectric. 3. s. (FIZ.) izolant electric = material electroizolant; izolant termic v. calorifug.
IZOLÁNT, -Ă adj., s.m. (Substanță) care împiedică transmiterea căldurii, a umezelii, a curentului electric etc. dintr-un mediu (sau dintr-un corp) în altul. ◊ Limbă izolantă = limbă în care legătura dintre cuvinte este determinată de topică, de accent etc. [Cf. fr. isolant, it. isolante].
IZOLÁNT, -Ă I. adj., s. m. (material) cu ajutorul căruia se poate realiza o izolare electrică, fonică, termică, hidrofugă etc. II. adj. limbă ~ă = limbă lipsită de structură morfologică, în care raporturile gramaticale se exprimă prin topică, prin intonație și prin numeroase cuvinte auxiliare. (< fr. isolant)
*izolánt, -ă adj. (fr. isolant). Care izolează, izolator: sticla și rășina izolează electricitatea. Limbĭ izolante, acelea în care frazele-s formate din cuvinte invariabile, de ordinar monosilabice și în care raporturile gramaticale nu-s însemnate de cît pin [!] locu terminilor (ca în chineză, anamită, siameză, birmaniană, tibetană). S. n., pl. e. Substanță care izolează: sticla e un izolant al electricitățiĭ.