Toate definitiile
LÁCRIMA CHRÍSTI s.n. Vin alb ambrat, foarte limpede și puțin aromat, din regiunile Campaniei (Italia). [< it. lacrima Christi].
LÁCRIMĂ, lacrimi, s. f. 1. Secreție lichidă, incoloră, sărată, alcalină, produsă de glandele lacrimale, care umezește suprafața globilor oculari și care se poate scurge în afară, în urma unor tulburări în starea psihofizică a omului. ◊ Expr. Cu lacrimi de sânge = cu mare durere. ♦ Fig. Strop, picătură. 2. (La pl.) Plâns. Expr. În lacrimi = plângând (de durere). Până la lacrimi = până la cel mai înalt grad de înduioșare, de emoție etc. [Var.: (pop.) lácrămă s. f.] – Lat. lacrima.
LÁCRIMĂ s. 1. strop. (O ~ i se scurgea pe obraz.) 2. (la pl.) (rar) apă. (Un potop de ~ i-a inundat faţa.) 3. v. plâns.
lácrimă (lácrimi), s. f. – Strop de lichid secretat de ochi. – Var. lacrămă. Mr. lacrimă, lacîrmă, megl. lacrimă. Lat. lacrĭma (Pușcariu 931; Candrea-Dens., 938; REW 4824; DAR), cf. it., sp., port. lagrima, prov. lagrema, fr. larme. – Der. lăcrima, (mr., megl. lăcrămare), vb. (a scoate lacrimi, a avea lacrimi în ochi, a plînge; pop., a reclama), cu ultimul sens prin confuzie cu a reclama (după Pușcariu 933; Candrea-Dens., 939 și DAR, lăcrima reprezintă direct lat. lacrĭmāre); lăcrimitor, adj. (înv., jalnic); lăcrimătură, s. f.; lăcrimioară, s. f. (lacrimă mică; mărgăritel; Convallaria maialis); lăcrimiță, s. f. (dim., planta Maianthemum bifolium); lăcrimos (mr. lăcrimos, lăcărmos), adj., cf. it., sp., port. lagrimoso, prov. lagremos (după Pușcariu 933 și Candrea-Dens., 940, direct din lat. lacrĭmosus); lăcrimicios, adj. (care produce lacrimi); înlăcrima, vb.; înlăcrimat, adj. (cu lacrimi; împestrițat cu lînă); lăcrimătură, s. f.; lăcrămație, s. f. (reclamație), prin confuzie cu reclamație. – Der. neol. lacrimal, adj.; lacrimatoriu, s. n.; lacrimogen, adj.
lácrămă f., pl. lacrămĭ și lăcrămĭ (lat. lacrima; vgr. dákryma; it. sp. pg. lágrima, pv. lagrema, fr. larme). Apă sărată care picură din ochĭ cînd simțĭ o mare durere trupească orĭ sufletească, o mare bucurie saŭ admirațiune: a fi emoționat pînă la lacrămĭ. Lacrămĭ de crocodil, lacrămĭ ipocrite (pin [!] aluz. la bobițele pe care le are crocodilu în prejuru [!] ochilor și care seamănă a lacrămĭ). A plînge cu lacrămĭ amare, a plînge cu mare întristare. A șterge cuĭva lacrămile, a-l mîngîĭa. A plînge, a rîde cu lacrămĭ, a plînge cu multă durere, a rîde cu mare poftă. A avea lacrămĭ în voce, a vorbi abea [!] stăpînindu-țĭ lacrămile. – L. N. și lácrimă, pl. ĭ saŭ e.
*lácrima Christi, cuv. latine care înseamnă „lacrima luĭ Hristos” și care s´aŭ dat ca nume unuĭ vin busuĭoc din viile de la poalele Vezuviuluĭ.
lácrimă (la-cri-) s. f., g.-d. art. lácrimii; pl. lácrimi
LĂCRIMÁ, lăcrimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni) A-i curge lacrimile (de durere, jale, înduioșare etc.); a plânge (ușor), a lăcrima. 2. Intranz. și refl. (Despre ochi) A se umple (continuu) de lacrimi (ca urmare a unei dureri, a înduioșării, a unei boli etc.); a (se) înlăcrima. [Var.: lăcrămá vb. I.] – Din lat. lacrimare.
LĂCRIMÁ vb. v. plânge.
lăcrimá (a ~) (-cri-) vb., ind. prez. 3 lăcrimeáză
lácrima-Chrísti (soi de vin) [ch pron. c] (la-cri-) s. n.