Toate definitiile
LARÍNGE, laringe, s. n. (Anat.) Partea superioară a traheii, formată din mai multe cartilaje, în structura căreia intră și coardele vocale; beregată. – Din it. laringe. Cf. fr. larynx.
LARÍNGE s. (ANAT.) (pop.) beregată, gâtlej, înghiţitoare, (reg.) gâtiţă.
LARÍNGE s.n. Organ situat în partea superioară a traheii, unde se găsesc coardele vocale. [Pl. invar., var. larinx s.n. / < it. laringe, cf. fr., gr. larynx].
LARÍNGE s. n. partea superioară a traheii, organ al fonației. (< it. laringe)
*larínge n., pl. tot așa, ca meninge și faringe (vgr. larygx, láryggos, m.). Anat. Organu esențial al vociĭ (gîtu, gîtleju), format din maĭ multe pĭese mobile unele peste altele, în partea de sus a traheiĭ artere: cea maĭ mică iritațiune a laringeluĭ provoacă tuse. – Și larinx, pl. urĭ.