Toate definitiile

LÉNE s. f. Faptul de a se complăcea în inactivitate; înclinaÈ›ia celui căruia nu-i place, care nu doreÈ™te, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. – Din sl. lÄ•nÄ©.

LÉNE s. indolenţă, lenevie, puturoşenie, trândăveală, trândăvie, (rar) lenevire, puturoşie, trândăvit, (înv.) tandur. (E de-o ~ condamnabilă.)

Lene ≠ râvnă, silinţă, sârguinţă, zel

léne s. f. – 1. Indolență, delăsare. – 2. Insectă (Pompilus viaticus). – Mr. leane, megl. leani. Sl. lÄ•nÄ­ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 349; Cihac, II, 169; Conev 100); cf. bg., rus. lÄ•nÄ­. – Der. alene, adv. (cu trîndăvie, cu calm), cu -a caracteristic formaÈ›iilor adv.; leneÈ™, adj. (trîndav; inert, somnoros; animal, Bradypus); lenos, adj. (trîndav, lent, calm); leniv, adj. (trîndav), din sl. lÄ•nivÅ­; leni, vb. (a trîndăvi; a lăsa pe seama altuia), din sl. lÄ•niti sÄ™, s. f. bg. lÄ•njă se; lenie, s. f. (înv., trîndăvie); leneală, s. f. (Mold., lene); lenevi, vb. (a trîndăvi), din leniv; lenevie, s. f. (lene); lenevos, adj. (trîndav); lenevitor, adj. (Trans., leneÈ™).

léne f. (vsl. bg. rus. lĕnĭ. V. alene). Starea sufletuluĭ și trupuluĭ cînd nu-țĭ place să lucrezĭ: cînd mănîncĭ mult și e cald, țĭ-e lene. V. trîndăvie.

léne s. f., g.-d. art. lénei