Toate definitiile

LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ◊ Locaș sfânt (sau dumnezeiesc) = biserică, mănăstire. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

LOCÁŞ s. v. cleşte.

LOCÁŞ s. v. adăpost, aşezare, casă, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş.

lăcáș (vechĭ) și locáș (azĭ poetic) n., pl. urĭ și e (ung. lakas. Locaș supt [!] infl. luĭ loc). Loc, locuință: biserica e locașu luĭ Dumnezeŭ, munțiĭ îs locașu vulturilor.

locáș, V. lăcaș.

!lăcáș/locáș² (așezământ) s. n., pl. lăcáșuri/locáșuri

locáș¹ (gol într-o piesă) s. n., pl. locáșuri

locáș² (așezământ) v. lăcáș