Toate definitiile

LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2.Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

LOCUÍ vb. 1. a domicilia, a fi, a sta, a şedea, (pop.) a hălădui, a sălăşlui, (înv. şi reg.) a băciui, (reg.) a sălăşi, (înv.) a sălăşui. (Mama a ~ o vreme la Bacău.) 2. v. popula.

LOCUÍ vb. v. coloniza, dăinui, dura, exista, fi, menţine, păstra, perpetua, persista, rămâne, trăi, ţine, vieţui.

locuí (locuiésc, locuít), vb. – A trăi, a avea reședința. – Var. lăcui. Mag. lakni (Cihac, II, 511; Tiktin; Gáldi, Dict., 93). Rezultatul normal, lăcui, azi înv., a fost apropiat de loc. Cf. sl. lakuvati, care apare numai în acte de provenință română, și în bg. din Trans. lakuva (Miklosich, Bulg., 126). Der. locaș (var. lăcaș), s. n. (locuință), din mag. lakás; locuință, s. f. (casă de locuit), cu suf. -ință; locuitor, s. m.; conlocui, vb. (a trăi împreună), format după fr. cohabiter; conlocuitor, adj., cuvînt forțat de regimul comunist.

1) lăcuĭésc (vechĭ) și locuĭésc v. intr. (ung. lakni, a locui. Locuĭesc supt infl. luĭ loc). Șed, îs stabilit într´un loc: a locui într´o casă, într´un oraș, la țară. V. tr. Barbariĭ locuĭaŭ odinioară Dacia.

locuĭésc, V. lăcuĭesc 1.

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă