Toate definitiile
MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. (Adesea substantivat) Care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; care este cu capul încă tulbure; care se simte indispus după beție sau după un somn neîmplinit. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S. n. Dispoziție (bună sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.
MAHMÚR adj. indispus, (înv.) tiriachiu. (Om ~ după chef.)
MAHMÚR s. v. mahmureală.
mahmúr (mahmúră), adj. – 1. Cu capul tulbure după beție. – 2. Indispus, posomorît. – 3. (S. n.) Indispoziție după o beție. Mr. mahmur. Tc. mahmur, din arab. mahmūr (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Șeineanu, II, 243; Lokotsch 1359; Ronzevalle 159), cf. ngr. μαχμούρης, bg. mahmuren, sb. mahmuran. – Der. mahmurie, s. f. (indispoziție).
mahmúr, -ă adj. (turc. ar. mahmur; ngr. makmúris, sîrb. mamuran, ung. mámoros, mámorosan). Fam. Cam beat, amețit, călit (maĭ ales după ce-aĭ dormit după beție și tot nu țĭ-e capu limpede încă). S. n., pl. urĭ. Mahmureală, amețeală rămasă după beție. A-țĭ ĭeși mahmuru, a te trezi din beție, a te dezmeți.
mahmúr1 adj. m., pl. mahmúri; f. mahmúră, pl. mahmúre
mahmúr2 (reg.) s. n.