Toate definitiile

NEBUNÍE, nebunii, s. f. 1. Pierdere a judecății din cauza unei boli mintale; demență, alienație mintală. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nebunie = foarte mult, enorm. 2. Lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire; nechibzuință, nesocotință, prostie. ♦ Neastâmpăr, zburdălnicie. 3. Faptă, vorbă etc. nesocotită, extravagantă, prostie; faptă de om nebun. ♦ (Mai ales la pl.) Faptă lipsită de seriozitate; năzbâtie, ghidușie, ștrengărie, năzdrăvănie, poznă. – Nebun + suf. -ie.

NEBUNÍE s. 1. (MED.) alienare, alienaţie, demenţă, sminteală, smintire, ţicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. şi reg.) smintă, (Transilv., Maram. şi Ban.) bolânzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrânteală, ţăcăneală. (Un acces de ~.) 2. v. glumă. *3. v. folie.

NEBUNÍE s. v. abjecţie, fărădelege, infamie, josnicie, mişelie, mârşăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloşie.

Nebunie ≠ raţiune

nebuníe f. (d. nebun). Starea omuluĭ nebun. Faptă ca un nebun, extravaganță. Credință foarte greșită: e o nebunie să crezĭ asemenea lucrurĭ. Pl. Zburdălnicii copilăreștĭ: aceștĭ copiĭ fac numaĭ nebuniĭ. A ĭubi, a-țĭ plăcea la nebunie, a ĭubi, a-țĭ plăcea grozav.

nebuníe s. f., art. nebunía, g.-d. art. nebuníei; pl. nebuníi, art. nebuníile