Toate definitiile

NEBÂNTUÍT, -Ă, nebântuiți, -te, adj. (Înv. și reg.) Liniștit, netulburat; nevătămat, teafăr, întreg. – Ne- + bântuit.

NEBÂNTUÍT adj. v. intact, întreg, neatins, nevătămat, sănătos, teafăr, valid, zdravăn.

nebîntuít, -ă adj. Care n’a fost bîntuit, care n’a suferit nimica: nebîntuit de furtună, de boală.

nebântuít adj. m., pl. nebântuíți; f. nebântuítă, pl. nebântuíte