Toate definitiile

NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse.

NOBLÉŢE s. 1. (rar) nobilime, (înv.) nobilitate, (grecism înv.) evghenie. (Ce titlu de ~ are?) 2. v. generozitate.

NOBLÉŢE s. v. aristocraţie, nobilime.

Nobleţe ≠ vulgaritate

NOBLÉȚE s.f. 1. Calitate, rang de nobil (3). ♦ Situație legală (care conferea anumite privilegii) atribuită anumitor persoane sau familii (mai ales în orânduirea feudală) de către principi, regi etc. pentru a-i deosebi de ceilalți cetățeni. 2. Caracterul a ceea ce este nobil (1, 2); distincție, eleganță. [Var. nobleță s.f. / cf. fr. noblesse, it. nobilezza].

NOBLÉȚE s. f. 1. calitate, rang de nobil (II). 2. caracter nobil; generozitate, mărinimie, cavalerism; distincție, eleganță. (< fr. noblesse)

nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței

NOBLÉȚE s. f. 1. calitate, rang de nobil (II). 2. caracter nobil; generozitate, mărinimie, cavalerism; distincție, eleganță. (< fr. noblesse)

NOBLÉŢE s. 1. (rar) nobilime, (înv.) nobilitate, (grecism înv.) evghenie. (Ce titlu de ~ are?) 2. v. generozitate.

Nobleţe ≠ vulgaritate

NOBLÉŢE s. v. aristocraţie, nobilime.

nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței

* nobléță f., pl. ĭ (fr. noblesse, d. noble, nobil; it. nobilezza și nobiltà). Calitatea de a fi nobil: noblețea uneĭ familiĭ, titlu de nobleță. Nobilime: toată nobleța Franciĭ. Fig. Frumuseță, distincțiune, eleganță: nobleța uneĭ figurĭ, nobleță de stil. Generozitate, mărinimie: nobleță de caracter. Cu nobleță, cu distincțiune: a refuza cu nobleță. Cu generozitate: a trata cu nobleță. V. evghenie.