Toate definitiile

NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc.

NOROCÍ vb. v. da, destina, ferici, hărăzi, hotărî, meni, orândui, predestina, rândui, saluta, sorti, ursi.

norocésc v. tr. (d. norocit). Fac norocos: munca-l norocește pe om.

norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă