Toate definitiile
năstáv (năstávuri), s. n. – 1. Întemeiere. – 2. Impuls, inspirație. Sl. nastavŭ „întemeiere; dirijare” (Cihac, II, 723). Sec. XVIII. – Der. năstăvi, vb. (a dirija, a conduce, a inspira), din sl. nastaviti; năstavnic, s. m. (șef, director), sec. XVII, înv.; năstăvitor, s. m. (conducător, șef), înv.
NĂSTÁV s. v. imbold, impuls, îndemn, pornire, stimul, stimulent.
năstáv2 s.n. (reg.) boală grea.
NĂSTÁV, năstavuri, s. n. (Înv.) 1. Îndemn, imbold. 2. Aptitudine, talent. – Slav (v. sl. nastavŭ „îndrumare”).
năstáv n., pl. urĭ (vsl. nastavŭ, instituțiune, direcțiune. V. postav). Est. Rar azĭ. Îndemn, îmboldire, poruncă (misiune) divină saŭ inspirațiune: vai mĭe, năstav de sus! (Beld. 968, Let. 3,359 și Con. 263 și 275). Noroc, șansă: dă-ĭ, Doamne, năstav bun! Boală grea: l-a păcălit năstavu. Munt. Durerile nașteriĭ: a apucat-o a apucat-o năstavu.