Toate definitiile

OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.

OBLIGATÓRIU adj., adv. 1. adj. v. neapărat. 2. adv. v. indispensabil. 3. adv. v. morţiş.

Obligatoriu ≠ facultativ, neobligatoriu

OBLIGATÓRIU, -IE adj. Care are puterea de a obliga (potrivit unei legi); obligațional. ♦ Care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ. [Pron. -riu, var. obligator, -oare adj. / cf. lat. obligatorius, fr. obligatoire].

OBLIGATÓRIU, -IE adj. care are puterea de a obliga; obligațional. ◊ care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus. (< lat. obligatorius, fr. obligatoire)

*obligatóriŭ, -ie adj. (lat. obligatorius). Care are puterea legală de a obliga: clauză, instrucțiune obligatorie.

obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii