Toate definitiile
PÁSĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Mar.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.
PÁSĂ s. v. tur.
PÁSĂ1 s.f. 1. Trecerea mingii prin lovitură unui jucător din aceeași echipă. 2. Înaintare către adversar la scrimă. 3. Miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. Mișcare a mâinii la hipnotizatori. 5. (Mar.) Pasă de navigație = drum navigabil amenajat printr-o zonă de pericole sau printr-un baraj de mine. 6. Stare, situație (trecătoare). [< fr. passe].
PÁSĂ2 s.f. (Tehn.) Trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează. [Cf. fr. passée].
PÁSĂ s. f. 1. (sport) trecere a mingii prin lovitură, cu piciorul sau cu capul, unui coechipier; passing. ◊ operație de trecere la executarea unui tur de iluzionism; mișcare a mâinii la hipnotizatori. 2. înaintare către adversar, la scrimă. 3. miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. (mar.) culoar navigabil amenajat printr-o zonă cu pericole (stânci, epave etc.) sau printr-un baraj de mine. 5. stare, situație (trecătoare). 6. trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează. (< fr. passe, engl. pass)
3) pásă f., pl. e (fr. passe). Barb. Șir de cîștigurĭ la joc.
pásă s. f., g.-d. art. pásei; pl. páse
PAȘÁ s. f. v. pașă.
1) páșă m., pl. pașĭ, gen. al pașiĭ și al luĭ pașa, și pașá f., pl. ale (turc. pașá = bașá, d. baș, cap. V. baș, bimbașa, bulubașă). La Turcĭ, guvernator militar al uneĭ provinciĭ. Titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționarĭ, care primeaŭ ca semn distinctiv 2-3 coade de cal numite tuĭurĭ: Osman-pașa de la Plevna. Fig. Om arbitrar. A trăi ca un pașă, a trăi fericit, fără frică. – Vechĭ și un paș.
pașá (înv.) s. f., art. pașáua, g.-d. art. pașálei; pl. pașále, art. pașálele
căpitán-pașá s. f., g.-d. art. căpitán-pașálei; pl. căpitán-pașále, art. căpitán-pașálele
PÁȘĂ, pași, s. m. Funcția de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman sau titlu al vizirilor și al unor înalți demnitari turci din trecut; persoană care deținea funcția sau titlul de mai sus. ◊ Loc. adv. Ca pașa sau ca un pașă = fără grijă, foarte bine, ca un boier. [Var.: (înv.) pașá s. f.] – Din tc. pașa.
páșă (-și), s. m. – Titlu dat în Imperiul Otoman unor înalți funcționari. – Var. pașă, înv. pașa, pl. pașale. Mr. pășe, pașă, megl. pașă. Tc. pașa, pl. pașalar (Șeineanu, II, 285; Lokotsch 1640), cf. ngr. πασιά, πασᾶς, alb., bg., sb. paša, it. pasciá, fr. pacha, sp. bajá. – Der. pașalîc, s. n. (provincie guvernată de pașă), din tc. pașalik, cf. ngr. πασαλίϰι; pășie, s. f. (demnitate de pașă); pășoaie, s. f. (nevastă de pașă). – Cf. bulibașe, delibașe.
!capudán-pașá s. f. art. capudán-pașáua, g.-d. art. capudán-pașálei, pl. capudán-pașále, art. capudán-pașálele
1) páșă m., pl. pașĭ, gen. al pașiĭ și al luĭ pașa, și pașá f., pl. ale (turc. pașá = bașá, d. baș, cap. V. baș, bimbașa, bulubașă). La Turcĭ, guvernator militar al uneĭ provinciĭ. Titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționarĭ, care primeaŭ ca semn distinctiv 2-3 coade de cal numite tuĭurĭ: Osman-pașa de la Plevna. Fig. Om arbitrar. A trăi ca un pașă, a trăi fericit, fără frică. – Vechĭ și un paș.
páșă s. m., art. páșa, g.-d. art. páșei; pl. pași, art. páșii
PĂSA2, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Din lat. *passare.
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.
PĂSÁ vb. 1. a se îngrijora, a se nelinişti, a se sinchisi, (prin Mold.) a bindisi. (Nu-i ~ de nimeni.) 2. a-l interesa, a se sinchisi. (Nu-i ~ de nimic.)
PĂSÁ vb. v. apăsa, călca, comprima, duce, merge, păşi, pleca, porni, presa, strânge, umbla.
păsá, pers. 3 sg. pásă, vb. I 1. (înv. și reg.; folosit mai ales la imperativ) a pleca, a se duce; a merge, a umbla; a păși. 2. a o duce, a-i fi, a-i merge (bine sau rău). 3. (pop. și fam.) încearcă să ..., caută ... să, îndrăznește să ...
4) pas, a păsá v. intr. (lat. passare, d. passus, pas; it. passare, pv. sp. pasar, fr. passer, pg. passar, a trece. V. pășesc). Vechĭ. Numaĭ pasă, păsăm, păsațĭ, mergĭ, să mergem, mergeți (du-te, să ne ducem, duceți-vă). Azĭ numaĭ pasă (prescurtat și pas): Pasă, ceată călătoare (Al.), mergĭ, du-te, trecĭ, ceată călătoare; pas´ de zi o vorbă, pas´ de te du (încearcă să zicĭ o vorbă, să te ducĭ [dacă îndrăzneștĭ, dacă poțĭ]): pas´ să țĭ-o plătească (Nec. 2, 186). V. pasă-mi-te.
2) pásă (îmĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.
2) păs orĭ pes (ca apes), a-țĭ păsa v. intr. (lat. pensare, a cîntări, a aprecia, d. péndere, pensum, a cîntări, a plăti, din răd. pend, pond [de unde și apes [!], pansez, pensiune, ponderabil; dispensez, speze]; it. pesare, a cîntări, și pensare, a cugeta; pv. pezar; fr. peser, a cîntări, și penser, a cugeta; sp. pg. pesar și pensar). Ob. numaĭ la pers. III sg. îmĭ pasă, îmĭ păsa, mĭ-a păsat, îmĭ păsase, îmĭ va păsa saŭ a să-mĭ pese, mĭ-ar păsa, a-țĭ păsa. Vechĭ. (Ps. S.). Pasă, apeasă [!]. Azĭ. A-țĭ păsa de, a avea grijă, a te incomoda ceva, a te teme: nu-mĭ pasă de nimica, nu-mĭ pasă că vine dușmanu. – Part. și păsut (după durut).
1) păsá (a) v. intr. (lat. passare), V. pas 4.
2) păsá (a-țĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.
păsá1 (a ~) (a se sinchisi) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. să pése
păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face să ajungă sau să treacă în mâna altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sită fructe sau legume; a zdrobi, a mărunți. – Din fr. passer.
PASÁ vb. a mărunţi, a zdrobi. (A ~ legume.)
PASÁ vb. v. da, transmite, trece.
PASÁ vb. I. tr. 1. (Sport) A trece mingea altui jucător din echipă. 2. (Fam.) A ceda, a transmite, a trece cuiva ceva. [< fr. passer].
PASÁ vb. tr. 1. a transmite cuiva ceva. 2. (sport) a trece mingea unui coechipier. (< fr. passer)
1) pásă v. intr. (lat. passare), V. pas 4.
pasá (a ~) vb., ind. prez. 3 paseáză
páșă s. f. – Varietate de stuf (Carex riparia). Bg. paša „pășune” (Candrea).
páșă2 s.f. (reg.) 1. pășune. 2. rogoz. 3. plantă erbacee acvatică.
PÁŞĂ s. v. broasca-apei, broscariţă, rogoz.
2) páșă f., pl. e (bg. páša = pasište, pajiște. V. ispașă). Ĭal. Br. Un fel de rogoz (scirpus maritimus) ale căruĭ rizome daŭ un excelent nutreț p. porcĭ.
2) pîș și pî́șa, interj. care arată huĭetu celuĭ ce umblă în vîrfu picĭoarelor ca să nu-l audă alțiĭ: s´a strecurat pîș-pîș (saŭ pîșa-pîșa) pin [!] coridor. V. pîșin, foșnesc.