Toate definitiile

PERMÍTE, permít, vb. III. Tranz. 1. A lăsa, a accepta, a da voie ca un lucru să se facă sau să se producă într-un anumit fel (și a nu-l împiedica); a încuviința, a îngădui. 2. (Cu complementul persoanei în dativ) A-și lua libertatea de a face ceva; a-și îngădui, a îndrăzni. – Din fr. permettre, lat. permittere.

PERMÍTE vb. 1. v. aproba. 2. v. îngădui. 3. v. îndreptăţi. 4. v. prilejui. 5. a da, a îngădui. (Nu e ~ oricui să facă aşa ceva.) 6. v. aştepta. 7. a cuteza, a îndrăzni, a-şi îngădui. (Cum îţi ~ una ca asta ?)

A permite ≠ a interzice

PERMÍTE vb. III. tr. 1. A îngădui, a încuviința, a da voie. 2. A-și îngădui să facă ceva; a îndrăzni. [P.i. permít. / < lat. permittere, cf. fr. permettre].

PERMÍTE vb. I. tr. a îngădui, a încuviința, a da voie. II. refl. a-și lua libertatea, a-și îngădui. (< lat. permittere, după fr. permettre)

permíte (permít, permís), vb. – A îngădui. Lat. permittere (sec. XIX). – Der. (din fr.) permis, s. n.; permisi(un)e, s. f.; nepermis, adj., (prohibit, interzis).

*permít, -mís, a -míte v. tr. (lat. permittere. V. transmit, trimet [!]). Daŭ voĭe, las, îngăduĭ, tolerez pin [!] tăcere saŭ afirmînd categoric: copiilor nu trebuĭe să li se permită toate, a permite vin unuĭ bolnav, a permite călătorilor să debarce, cînd timpu îmĭ permite să mă plimb, aicĭ nu e permis să fumezĭ. A-țĭ permite, a-țĭ lua libertatea de a, a îndrăzni: scuză-mă că mĭ-am permis să vin nechemat, nu trebuĭe să-țĭ permițĭ prea mult.

permíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. permít, 1 pl. permítem, 2 pl. permíteți; conj. prez. 3 să permítă; ger. permițấnd; part. permís