Toate definitiile

PREMÉRGE, pers. 3 premérge, vb. III. Intranz. A fi, a se întâmpla înainte de...; a preceda. – Pre¹- + merge.

PREMÉRGE vb. v. preceda.

A premerge ≠ a (se) succeda

PREMÉRGE vb. III. intr. A fi, a se întâmpla înainte; a preceda. [P.i. premérg. / < pre- + merge].

PREMÉRGE vb. intr. a preceda. (< pre- + merge)

*premérg, -mérs, a -mérge v. intr. (d. merg, după pre-ced). Preced: tunetu premerge furtuniĭ.

premérge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. premérge, 3 pl. premérg; conj. prez. 3 să premeárgă; part. premérs