Toate definitiile
PÂINEA-PĂDÚRII s. v. râşcov.
PẤINE, pâini, s. f. 1. Aliment de bază al omului, preparat dintr-un aluat de făină (de grâu, de secară etc.) și ingrediente, afânat prin fermentația drojdiei, frământat cu apă și copt în cuptor; pită. ◊ Expr. A mânca pâine și sare (pe un sau dintr-un taler) cu cineva = a trăi împreună cu cineva, a împărți cu cineva binele și răul. A ieși înaintea cuiva sau a întâmpina (pe cineva) cu pâine și sare = a întâmpina (pe cineva) cu deosebită cinste. A avea (sau ține, a fi cu) pâinea și cuțitul în mână sau a pune mâna pe pâine și cuțit = a avea la îndemână toată puterea, toate mijloacele. (A fi) bun ca pâinea (cea) caldă (sau bună) = (a fi) foarte bun. A mânca o pâine albă = a avea o situație materială bună, a o duce bine. Se caută (sau se vinde) ca pâinea (cea) caldă, se spune despre o marfă foarte căutată și care se vinde foarte ușor. A mânca pâine degeaba = a fi nefolositor. ♦ Aluat de faină frământat în vederea facerii pâinii (1). 2. Hrană necesară pentru trai; p. ext. mijloacele materiale necesare existenței; existență. ◊ Expr. O bucată de pâine sau pâinea zilnică, pâinea cea de toate zilele = mijloacele de existență. A lua (cuiva) pâinea de la gură = a lăsa pe cineva fără mijloace de trai, a lua (cuiva) toate posibilitățile de existență. ♦ Fig. Agoniseală. 3. (Reg.) Cereale, recoltă de cereale, grâne, bucate; p. restr. grăunțe de cereale (mai ales de grâu). 4. Slujbă, funcție, post. ◊ expr. A pune (sau a băga) în pâine (pe cineva) = a face cuiva rost de slujbă. A fi în pâine (sau a mânca o pâine) = a avea o slujbă. A scoate (sau a da afară) din pâine = a da pe cineva afară din serviciu. – Lat. panis.
PÂINE s. 1. (reg.) hliban, (Mold., Transilv. şi Ban.) pită. (A cumpărat o ~ caldă.) 2. (BOT.) pâinea-por-cului (Cyclamen europaeum) = (reg.) pita-porcului.
PÂINE s. v. azimă, cereale, existenţă, grâne.
CRUCEA-PÂINII s. v. pristolnic, teişor.
PÂINEA-PÁŞTELUI s. v. dediţei-galbeni, floarea-paştelui, floarea-paştilor, floarea-păsărilor, floarea-vântului-galbenă, găinuşă, gălbenele, păştiţă.
pîine (pîini), s. f. – 1. Produs alimentar de panificație, pită. – 2. (Mold.) Grîne, cereale. – 3. (Înv.) Lan de grîu, holdă. – 4. Serviciu, slujbă, post. – Var. mold. pîne. Mr. pîne, megl. poini, istr. păre. Lat. panem (Pușcariu 1320; Candrea-Dens., 1388; REW 6198), cf. it. pane, prov., cat. pa, fr. pain, sp. pan, port. pᾶo. – Der. pîinar, s. m. (brutar); pîinărie, s. f. (brutărie); pî(i)nișoară, s. f. (varietate de ciuperci, Russula integra).
pîĭnár, pî́ĭne, V. pînar, pîne.
pî́ne (est) și pî́ĭne (vest) f. (lat. panis, it. pane, sp. pan, fr. pain, pv. cat. pa, pg. páo. V. paner). Aliment făcut din aluat (maĭ ales de grîŭ) frămîntat, dospit și copt în cuptor. Nutriment, mijloc de traĭ: a-țĭ cîștiga pînea zilnică. Post, funcțiune: dați-ĭ și luĭ o pîne ! Cereale (Mold.): s´a făcut multă pîne anu acesta (ca rus. hlĭebá). La arșic, în jocu copiilor, partea cea unflată. Pîne albă, 1. făcută din făină albă, 2. cereale care daŭ făină albă, adică grîŭ (Mold.). Pîne neagră, făcută din făină de o coloare [!] maĭ închisă. Pîne goală, mîncată fără nimica. Pîne uscată saŭ veche (în Munt. rece), care nu maĭ este proaspătă. Pîne caldă (Munt.), pîne proaspătă. Pîne de cazarmă (saŭ de munițiune), pîne soldățească. Pîne amară (fig.), pîne cîștigată cu mare chin. Bun ca pînea caldă, foarte bun (vorbind de un om). A se vinde ca pînea caldă, a se vinde răpede [!]. A avea pînea și cuțitu, a fi stăpînu care păstrează și împarte bunătățile (a fi cheĭa și lacătu). Pînea păduriĭ (Prah.), rîșcov. Pînea porculuĭ, o plantă erbacee primulacee, une-orĭ cultivată p. florile eĭ frumoase și mirositoare plăcut (cýclamen europáeum). V. somon 2.
rî́școv m. (poate d. rus. rýžik, ryžičék, un fel de cĭupercă, d. rýžiĭ, roșcat). Mold. Trans. A cĭupercă comestibilă foarte mare roșiatică și cărămizie care crește pin [!] făget și brădet (lactarius deliciosus saŭ agáricus deliciosus). – În Prah. pînea păduriĭ. V. hrib, opintic, și zbîrcĭeg.
pấine s. f., g.-d. art. pấinii; pl. pâini
!árbore-de-pấine (plantă) s. m., pl. árbori-de-pấine