Toate definitiile
PĂSCÚT s. n. Faptul de a paște1; pășunat, pășune. – V. paște1.
PĂSCÚT s. păşunare, păşunat, (înv. şi reg.) paştere, păşune, (reg.) păscare, păşuneală, suhat, suhăţie. (~ul vitelor.)
pasc, păscút, a páște v. tr. (lat. páscere, pastum, a paște: it. páscere, pv. paiser, f. paître, sp. pacer, pg. pascer. – Pasc, paștĭ, paște, paștem, paștețĭ, pasc; pășteam; păscuĭ; păscusem; să pasc, să paștĭ, să pască. V. păstor, pășune). Mănînc ĭarba care crește, vorbind de vite și gîște: calu paște ĭarbă pe cîmp, a păscut toată ĭarba. Păzesc la pășune: a paște boiĭ, bobociĭ. Fig. Pîndesc, aștept ca să prind orĭ să lovesc: de mult îl pasc eŭ pe hoțu ăsta, de mult îl păștea păcatu orĭ moartea. Perd [!] timpu: nu știŭ ce paște el acolo. A paște bobociĭ saŭ vîntu, a pĭerde timpu.
păscút n., pl. urĭ. Acțiunea de a paște: vitele se duc la păscut, se întoarnă de la păscut.
păscút s. n.