Toate definitiile

SCÓRBURĂ, scorburi, s. f. 1. Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru; p. ext. trunchi de copac găunos, putrezit. 2. Gaură, văgăună mică într-un mal, în stâncă etc.; peșteră; p. gener. cavitate, gaură, scobitură. – Et. nec.

SCÓRBURĂ s. (pop.) butură, (reg.) bortă, bortură, boştură, butoară, butoarcă, corobaie, corobană, găunoşitură, năclad, rădăcină, retezătură. (Salcia avea o ~ mare.)

SCÓRBURĂ s. v. adâncitură, cavernă, cavitate, copcă, gaură, grotă, ochi, peşteră, scobitură.

scórbură (-ri), s. f. – 1. Scobitură în trunchiul unui arbore. – 2. Cavitate, gaură, văgăună. – Var. scorboră. Mr. scrobu. Lat. scrobis, printr-o metateză *scorbis (Pușcariu 1561; REW 7747); cf. it. scroba „groapă” (Battisti, V, 3426); finala se explică, printr-un dim. latin *scorbŭla (Candrea, Éléments, 44; Pascu, Beiträge, 12; Bogrea, Dacor., I, 257; Candrea), sau mai bine printr-un rezultat rom. *scorb, pl. scorburi, cu sing. analogic (Tiktin; Byck-Graur 29). Der. din corbis, prin intermediul unui dim. corbula (Giuglea, LL, II, 24) sau al unei rădăcini preromanice *karabo- „scorbitură” (Hubschmidt, Praeromanica, Berna 1949, 93) pare îndoielnică.

scórbură s. f., g.-d. art. scórburii; pl. scórburi

scorbúră f., pl. ĭ (rudă cu bg. korúba, scorbură, korúbka, găoace de oŭ. Cp. și cu lat. scrobis, groapă, dim. scróbula, de unde, pin met., ◊ scórbula. Înrudite: coroagă, corobaĭe, corobană, coroboĭos, scorojesc). Mare scorbitură naturală într’un copac: veverițele trăĭesc pin scorburĭ. – În Munt. est și bórtură.