Toate definitiile

SCUIPĂTÚRĂ, scuipături, s. f. Scuipare; (concr.) scuipat (2). – Scuipa + suf. -ătură.

SCUIPĂTÚRĂ s. 1. (Mold. şi Bucov.) stupitură. 2. salivă, scuipat, spută, (rar) apă, (pop.) stupit.

scuipătúră s. f., g.-d. art. scuipătúrii; pl. scuipătúri

scuĭpătúră (vest) și stupitúră (est) f., pl. ĭ. Substanță scuipată: scuĭpăturĭ pe pardoseală. Acțiunea de a scuĭpa o dată sau felu de a scuĭpa: scuĭpătură țigănească.