Toate definitiile

SILÍNȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-și da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). – Sili + suf. -ință.

SILÍNŢĂ s. 1. v. strădanie. 2. efort, încercare, osteneală, sforţare, strădanie, străduinţă. (Toate ~ele lui au fost zadarnice.) 3. v. perseverenţă. 4. hărnicie, râvnă, sârguinţă, strădanie, străduinţă, vrednicie, zel, (pop.) sârg, (înv.) activitate, diligenţă. (E de admirat ~ lui.) 5. bunăvoinţă, râvnă, sârg, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destulă ~, dar nu putea realiza mare lucru.)

SILÍNŢĂ s. v. constrângere, forţă, silă, silnicie, violenţă.

Silinţă ≠ nesilinţă

silínță s. f., g.-d. art. silínței; pl. silínțe

silínță f., pl. e (d. a se sili). Sforțare, strădanie, mare încordare a puterilor: a făcut toate silințele ca să scape. Hărnicie, activitate: silința albinelor.