Toate definitiile

SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ♦ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie.

SIMFONÍE s. v. acord, aranjament, armonie, combinaţie, concordanţă, contract, convenţie, echilibru, înţelegere, învo-ială, învoire, legământ, pact, potrivire, proporţie, proporţionalitate, sime-trie, tranzacţie.

SIMFONÍE s.f. 1. Compoziție muzicală pentru orchestră, care cuprinde de obicei patru părți. 2. (Fig.) Îmbinare armonioasă de culori. [Gen. -iei. / < fr. symphonie, it. sinfonia, cf. lat., gr. symphonia].

SIMFONÍE s. f. 1. compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de regulă patru părți. 2. (fig.) ansamblu de elemente armonizate; îmbinare armonioasă de culori. (< fr. symphonie, lat., gr. symphonia)

simfoníe (-íi), s. f. – 1. Compoziție muzicală amplă. 2. (Înv.) Acord. – Mr. sinfunie. Fr. symphonie și mai înainte din ngr. συμφονία (Gáldi 251). – Der. simfonic, adj., din fr. symphonique.

simfoníe s. f., art. simfonía, g.-d. art. simfoníei; pl. simfoníi, art. simfoníile

*sinfoníe f. (vgr. sýmphonia, de sýn, împreună, și phoné, voce V. caco-fonia, fonic, cimpoĭ). Potriveală de sunete, împreunare de sunete muzicale. Concert de instrumente muzicale. Compozitiune muzicală p. orhestră în formula sonateĭ și care cuprinde: 1) un allegro, 2) un adagio, largo saŭ andante, 3) un menuet orĭ scherzo, 4) un finale în rondel saŭ allegro viŭ: sinfoniile luĭ Haydn, Mozart, Beethoven.