Toate definitiile

SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcțiune a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. ◊ Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni. – Din simți (derivat regresiv).

SIMŢ s. 1. (rar) sens, (înv.) simţire. (~ul văzului, al auzului.) 2. (la pl.) erotism, senzualism, senzualitate, (rar) sexualism, (înv.) simţualism, simţualitate. (O viaţă dominată de ~uri.) 3. instinct. (~ de conservare.) 4. acuitate, aplecare, aptitudine, înclinare, înclinaţie. (Are un profund ~ pentru nuanţe.)

SIMŢ s. v. accepţie, conţinut, însemnare, înţeles, pasiune, semnificaţie, sens, sentiment, simţire, valoare.

BUN-SÍMŢ s. (înv. si pop.) simţire. (Lipsit de ~.)

simț s. n., pl. símțuri

bun-símț (decență) (se poartă cu ~) s. n., art. búnul-símț (dar: bunul său simț), g.-d. art. búnului-símț

*bun simț (bună intuiție) adj. + s. n. (are un ~ al culorilor)

1) simț n., pl. urĭ (d. a simți, după lat. sensus. V. sens). Facultatea pin care omu și animalele primesc impresiunea obĭectelor de afară: îs cincĭ simțurĭ (văzu, auzu, mirosu, pipăitu și gustu). Facultatea de a aprecia, de a face deosebire: simțu intern (conștiința sufletească), simțu moral (deosebirea bineluĭ de răŭ), bunu simț (dreapta judecată, calitatea de a pricepe fără să te fi învățat școala), simțu comun (inteligența saŭ priceperea obișnuită a oamenilor). Pricepere, Înțelegere: a avea simțu frumusețiĭ, al picturiĭ, al conduceriĭ trupelor. Pl. Plăcerĭ fizice, sensualitate, pasiune: om dominat de simțurĭ.