Toate definitiile

SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „cap”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik.

SINONÍMIC adj. (LINGV.) identic, sinonim. (Sen-suri ~.)

SINONÍMIC, -Ă adj. Referitor la sinonimie. ♦ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung să desemneze în sens figurat același lucru. [Cf. fr. synonymique].

SINONÍMIC, -Ă I. adj. referitor la sinonimie. ♦ derivație ~ă = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung să desemneze același lucru. II. s. f. 1. ramură a lingvisticii care studiază sinonimele. 2. totalitatea sinonimelor unei limbi. (< fr. synonymique, /II/ germ. Synonymik)

SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj. 1. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „cap”. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik.

!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice

*sinonímic, -ă adj. (d. sinonim; fr. synonymique. V. patronimic). Relativ la sinonime. S. f., pl. e și ĭ. Știința sinonimelor.