Toate definitiile

ȘÍPCĂ, șipci, s. f. Fiecare dintre bucățile de lemn subțiri și lungi (de formă paralelipipedică) folosite în lucrări de tâmplărie sau de dulgherie. – Din bg., scr. šipka.

ŞÍPCĂ s. leaţ, (pop.) ostreţ, (reg.) zăvor, (prin Bucov.) şarampoi, (Olt. şi Munt.) ştachetă, (prin Olt. şi Ban.) ştează, (Bucov.) şulumachi, (Mold.) taban, (prin Ban.) tiplu. (~ la un gard.)

ŞÍPCĂ s. v. şip.

șípcă (-ci), s. f. – Lemn subțire și lung de formă paralelipipedică. Bg., sb., slov. šipka, šibka (Tiktin; Candrea), din sl. šiba. – Der. șipcui, vb. (a scoate șipci dintr-un trunchi; a umple cu șipci spațiile libere ale unei armături).

șípcă (-ci), s. f. – Varietate de sturion (Acipenser sturio). – Var. șip. Rus. šip (Candrea).

șípcă f., pl. ĭ (bg. sîrb. šipka, vargă). Sud. Bucată de scîndură tăĭată în lung, lată de vre-o 2-3 centimetri și lungă de cîțĭ-va metri și care se întrebuințează la tavane tencuite ș. a.

șípcă s. f., g.-d. art. șípcii; pl. șipci

sípcă, sípce, s.f. (reg.) 1. portțigaret. 2. horn.

SÍPCĂ s. v. portţigaret, ţigaret, ţigaretă.