Toate definitiile

SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. (Astăzi rar) Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor.

SLUJITÓR s. v. om de serviciu, servitor, slugă, viteaz.

slujitór s. m., pl. slujitóri

slujitór, -oáre s. Rar. Care slujește. S.m. Sec. 18. Ostaș cu leafă. Sec. 19. Dorobanț, jandarm, grănicer saŭ agent vamal, aĭ căror căpitanĭ se alegeaŭ de ispravnic dintre mazilĭ, postelniceĭ, neamurĭ și boierinașĭ (La 1830, s’a înființat în Moldova corpu slujitorilor, însărcinațĭ cu paza granițeĭ, cu poliția interioară și cu paza vămilor și poliția exterioară. Eĭ eraŭ pedeștrĭ și călărĭ). V. cordunaș și potecaș.