Toate definitiile

snágă s.f. sg. (reg.) 1. putere, vigoare. 2. stare materială bună; dobândă, câștig. 3. nărav, obicei prost. 4. poftă, dorință. 5. nădejde.

SNÁGĂ s. v. dinamism, energie, forţă, impetuozitate, nărav, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

SNÁGĂ s. f. (Banat, Olt.) Putere, forță. (din sb., bg. snaga)

SNÁGĂ s. f. (Reg.) 1. Putere, vlagă. 2. Fire, nărav. – Sb. snaga.

snágă și (ob.) znágă f. fără pl. (sîrb. snaga, vigoare, trup; bg. snaga, statură). Vest. Vigoare, vlagă (CL. 1910, 6. 936, și rev. I. Crg. 9, 186). – La Viciŭ znagă, nărav, obiceĭ; dobîndă, cîștig. În Ban. smagă, vigoare. Și znahă (Trans.) obiceĭ, pasiune. V. zăreață.

SNÁGĂ s. f. (Banat, Olt.) Putere, forță. (din sb., bg. snaga)

SNÁGĂ s. v. dinamism, energie, forţă, impetuozitate, nărav, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.

snágă s.f. sg. (reg.) 1. putere, vigoare. 2. stare materială bună; dobândă, câștig. 3. nărav, obicei prost. 4. poftă, dorință. 5. nădejde.

SNÁGĂ s. f. (Reg.) 1. Putere, vlagă. 2. Fire, nărav. – Sb. snaga.