Toate definitiile

SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În concepțiile mistice) Forță supranaturală despre care se crede că hotărăște irevocabil, fatal, toate acțiunile și întâmplările din viața oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viața (sau o parte a vieții) unei ființe (umane); condiție de viață. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

SOÁRTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (livr.) fatum, (rar) predeterminaţie, (înv. şi pop.) strişte, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orândă, parte, rânduială, scrisă, soroc, (înv. şi reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinaţie, preursire, preursită, trişte, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Aşa i-a fost ~.) 2. situaţie, stare. (Nu ştie nimic de ~ lor.) 3. deznodământ, sfârşit. (~ bătăliei s-a decis.)

SOÁRTĂ s. v. placentă.

soártă s. f., g.-d. art. sórții (în expr. și: soártei); pl. sorți

soárte (-órți), s. f. – 1. Destin, ursită. – 2. Ipostază, circumstanță, stare, condiție. – 3. Parte rezervată de destin fiecăruia. – 4. Operație magică pentru a ghici viitorul. – 5. Sistem de recrutare pentru serviciul militar. – 6. Probabilitate favorabilă. – 7. Placentă. – Var. soartă. Mr. soarte „placentă”, megl. sorți. Lat. sǒrtem (Pușcariu 1603; REW 8107), cf. it., port. sorte, prov., fr., cat. sort, sp. suerte. Cu sensurile 4-6 se folosește mai ales la pl. Der. din lat. *exorta, de la exorῑri (Giuglea, Cercetări, 23; Pascu, I, 158) este improbabilă. Cf. alb. šort (Philippide, II, 556). Der. sorti, vb. (a destina, a predestina; refl., Munt., despre un copil – a face pe el); sorți (var. însorți), vb. (a arunca sorții; a face vrăji); sorțar, s. m. (persoană care a tras la sorți pentru serviciul militar); sorțaș, s. m. (persoană ursită). – Din rom. provine bg. soarta „placentă” (Capidan, Raporturile, 228).

soártă f., pl. e și sorțĭ (din maĭ vechĭu, azĭ Trans., soarte, pl. sorțĭ, d. lat. sŏrs, sŏrtis, it. pg. sorte, pv. fr. cat. sort, sp. suerte. V. sorț). Vechĭ. Sorț: după soarte împărți D-zeŭ limbi(lor) pămîntul, în mînile tale sorțile mele (Cor. Ps. 77,54 și 30,16). Lucru obținut pin sorț. În soarte, la sorțĭ, pin sorțĭ. Azĭ. Destin, ursită: o soartă amară, grea, fericită. Pop. Rar. Placentă, membrana care acopere fătu. Soarta armelor, hotărîrea lucrurilor pin războĭ: așa a fost soarta armelor. V. noroc, menire, fatalitate.