Toate definitiile

SOCOTEÁLĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric, evaluare numerică. ◊ Expr. A face (sau a da cuiva) socoteala = a plăti (cuiva) ceea ce i se cuvine, ceea ce are de primit. Pe socoteala mea (sau a ta etc.) = pe cheltuiala mea (sau a ta etc.). A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări; a nu izbuti. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a ajunge la o rezolvare convenabilă, favorabilă (în legătură cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) la socoteală = a lua în considerație (ceva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească (ceva); a imputa cuiva (ceva). ♦ Cont, situație (de venituri și cheltuieli). ♦ (Fam.) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. ♦ Sumă de bani datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. ♦ Privire asupra unor fapte din trecut; bilanț. 2. Proiect, plan, gând; idee. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i fi (cuiva) pe plac; a-i conveni. (Pop.); A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere că..., a crede că... 3. În expr. A da socoteală cuiva (de ceva) = a răspunde în fața cuiva (de ceva). A ține socoteală de... = a lua în considerare, a avea în vedere. Pe socoteala cuiva = în legătură cu cineva. 4. Rost, rațiune; măsură. ◊ Loc. adv. și adj. Cu (sau fără) socoteală = (ne)chibzuit, cu (sau fără) motiv. 5. (Fam.) Treabă, lucru. – Socoti + suf. -eală.

SOCOTEÁLĂ s. 1. calcul, (înv. şi reg.) socoată, socotinţă, (Transilv. şi Maram.) sămădaş, (înv.) schepsis, seamă, (înv., în Transilv.) comput. (Face o ~ elementară.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operaţie. (Cele patru ~eli.) 4. cont, seamă. (Câte nu i se puneau în ~!) 5. seamă. (Vei da ~ de cele făcute.) 6. chibzuială, cuminţenie, cumpăt, înţelepciune, judecată, măsură, minte, moderaţie, raţiune, tact. (Demonstrează multă ~.) 7. raţiune, rost. (Are şi aceasta o ~.) 8. rost. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regulă, rânduială. (Ştie ~ lucrurilor.) 10. rost, seamă. (Nu mai ştia ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricină, problemă, treabă. (S-a lămurit ~ aceea?) 12. calcul, gând, idee, intenţie, plan, proiect. (Nu şi-a putut realiza ~.)

SOCOTEÁLĂ s. v. apreciere, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, estimare, estimaţie, evaluare, îndemn, îndrumare, înţeles, învăţătură, judecată, mesaj, minte, numărare, numărat, numărătoare, onoare, povaţă, povăţuire, preţuire, raţionament, raţiune, respect, semnificaţie, sens, sfat, stimă, tâlc, trecere, vază, vorbă.

socoteálă s. f., g.-d. art. socotélii; pl. socotéli

socoteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a socoti, calcul: acest copil face ușor socoteala, socotelile. Vechĭ. Stimă, preț: a fi la socoteală, a se ținea la socoteală. Socotință, chibzuĭală: a lucra cu socoteală, a porni la războĭ fără socoteală. Vechĭ. Rațiune, minte: omu se deosebește de vită pin socoteală. Opiniune. Intențiune. A da socoteală, a da samă, a răspunde de faptele tăle. A da cuĭva socoteala, a socoti ce are de primit și a-ĭ plăti. A-țĭ veni la socoteală, a-țĭ conveni. A ieși la socoteală, a ajunge la bun rezultat. A pune în (vechĭ la) socoteală: 1. a lua în considerațiune, 2. a pune în samă, în leafă (uneĭ slugĭ pagubă făcută). A ține socoteala, a lua în considerațiune. Prov. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg, rezultatu lucrurilor e une-orĭ alt-fel de cît cum l-aĭ fi dorit.