Toate definitiile

SOCOTÍNȚĂ, socotințe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Punct de vedere, opinie, părere. ♦ Idee, gând. 2. Considerație, stimă, prețuire. 3. Judecată sănătoasă, chibzuială, cumpăt, măsură. 4. Minte, rațiune. 5. Hotărâre. Voință. – Socoti + suf. -ință.

SOCOTÍNŢĂ s. v. chibzuială.

SOCOTÍNŢĂ s. v. apreciere, atenţie, băgare de seamă, calcul, cinste, cinstire, cir-cumspecţie, consideraţie, gând, grijă, idee, intenţie, judecată, luare-aminte, minte, numărare, numărat, numără-toare, onoare, opinie, părere, plan, pre-cauţie, preţuire, prevedere, proiect, prudenţă, punct de vedere, raţiona-ment, raţiune, respect, socoteală, stimă, trecere, vază.

socotínță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. socotínței; pl. socotínțe

socotínță f., pl. e (d. socotesc, ca chibzuință d. chibzuĭesc). Socoteală, reflexiune, chibzuință: a lucra cu socotință. Opiniune, credință: după socotința mea. Vechĭ. lntențiune: cu rea socotință. îngrijire: socotința bolnavilor. Stimă, atențiune: a-ĭ face cuĭva socotință, a avea socotință din partea cuĭva.