Toate definitiile
PISTĂ SONÓRĂ s. v. coloană sonoră.
SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.
SONÓR adj. 1. sonic. (Tub ~.) 2. vorbit, vorbitor. (Film ~.) 3. (FON.) fonic. (Consoană ~.) 4. v. ar-monios. 5. intens, puternic, răsunător. (Dangătul ~ al clopotului.)
Sonor ≠ mut, surd
SONÓR, -Ă adj. 1. Care produce sunete. ♦ Care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic. 2. Care propagă, care amplifică sunetele. 3. (Despre consoane) Care se produce prin vibrarea coardelor vocale. 4. (Despre filme) Însoțit de vorbire și de muzică. [Cf. fr. sonore, lat. sonorus].
SONÓR, -Ă I. adj. 1. care produce sunete. ◊ care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic. 2. care propagă, amplifică sunetele. 3. (despre consoane) care se produce prin vibrarea coardelor vocale. 4. (despre filme) însoțit de vorbire și de muzică. II. s. n. partea sonoră a unui film. (< fr. sonore, lat. sonorus)
sonór1 adj. m., pl. sonóri; f. sonóră, pl. sonóre
*sonór2 s. n.
*sonór, -ă adj. (lat. sonórus). Răsunător, plin de sunet: metal sonor; vioară, voce, sală sonoră. Fig. Enfatic: promisiunĭ sonore. Gram. Consonante sonore, acelea la a căror pronunțare vibrează maĭ întîĭ coardele vocale (r, l, m, n, b, d, g, j, v, z). V. mut.