Toate definitiile

SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.

SORTÍ vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina.

sortí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 să sorteáscă

sortésc v. tr. (d. soartă). Destinez, ursesc, hotărăsc soarta: cum țĭ-a fost sortit, așa aĭ să trăieștĭ ! – Și sorțésc (după sorț).

sorțí vb. IV (înv.) a trage la sorți.

SORŢI s. pl. v. şansă.

SORŢI s. pl. v. recrutare.

sortésc v. tr. (d. soartă). Destinez, ursesc, hotărăsc soarta: cum țĭ-a fost sortit, așa aĭ să trăieștĭ ! – Și sorțésc (după sorț).

sorțésc, V. sortesc.