Toate definitiile

SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

SPECÍFIC adj., s. 1. adj. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, tipic, (înv.) însuşit. (Notă, trăsătură ~.) 2. s. v. însuşire. 3. s. specificitate, (rar) tipicitate, tipism. (~ul artei.) 4. s. spirit. (~ul limbii noastre.) 5. adj. caracteristic, clasic, reprezentativ, tipic. (Un exemplu ~.) 6. adj. aparte, deosebit, particular, special, sui-generis. (Un gust ~.) 7. adj. carac-teristic, obişnuit. (L-a primit cu amabilitatea ~.)

Specific ≠ necaracteristic, nespecific

SPECÍFIC¹ s. n. Caracterul propriu particular, special al cuiva sau a ceva: notă distinctă. – Fr. spécifique.

SPECÍFIC², -Ă, specifici, -e, adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen. ♦ Care se raportează la o unitate. Greutate specifică. – Fr. spécifique.

SPECÍFIC, -Ă adj. Propriu unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raportă la o unitate. // s.n. Caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); notă distinctivă. ♦ Specific național = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului și istoriei sale. [Cf. fr. spécifique, it. specifico].

RELUCTANŢĂ SPECÍFICĂ s. (FIZ.) reluctivitate.

SPECÍFIC, -Ă I. adj. caracteristic, propriu unei ființe, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ◊ care se raportează la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; notă distinctivă. ♦ ~ național = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului și istoriei sale. (< fr. spécifique, lat. specificus)

specífic¹ adj. m., pl. specífici; f. specífică, pl. specífice

specífic² s. n.

1) specífic, -ă adj. (mlat. specificus, d. species, specie, și facere, a face. V. muni-fic, proli-fic). Relativ la specie, caracteristic, propriŭ: caracter, nume, medicament specific; microbu specific holereĭ. Greutatea specifică, raportu masei orĭ greutățiĭ unuĭ corp cu volumu. Greutatea specifică absolută, număru de grame a unitățiĭ de volum. Căldură specifică a unuĭ corp, cantitatea de căldură pe care o absoarbe un chilogram al unuĭ corp ca să mărească temperatura c’un grad. S. n.. pl e. Medicament special: chinina e un specific contra frigurilor. Adv. În mod specific.