Toate definitiile

sperá (-r, át), vb. – A nădăjdui, a avea nădejde. Lat. sperare (sec. XIX). – Der. speranță, s. f., din it. speranza; dispera (var. despera), vb., din it. disperare.

SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

SPERÁ vb. 1. a crede, a nădăjdui, (înv. şi reg.) a se nădăi. (~ că îşi va realiza visul.) 2. a nădăjdui, (înv.) a upovăi. (~ în zile tot mai senine.) 3. a (se) aştepta, a nădăjdui, (înv. şi reg.) a se nădăi. (Să nu ~ nimic de la el.)

A spera ≠ a deznădăjdui

A spera ≠ a dispera

SPERÁ vb. I. intr., tr. A avea speranță, a nădăjdui. [P.i. sper, 3,6 -ră, conj. -re. / < lat. sperare, cf. it. sperare].

SPERÁ vb. intr., tr. a avea speranță, a nădăjdui. (< lat., it. sperare)

sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

spéră s.f. (reg.) speranță, nădejde, credință.